Sezonul șapte al emisiunii Insula Iubirii este în plină desfășurare. Relațiile concurenților sunt testate din plin, iar legăturile cu ispitele devin din ce în ce mai evidente. Mai mult, trei participanți ai emisiunii nu sunt la prima întâlnire într-un astfel de cadrul. Drumurile a două dintre ispite s-au întâlnit cu cel al unui concurent și înainte de plecare în Thailanda, într-un alt show de televiziune.
Concurentul Răzvan Kovacs și ispitele Romeo și Adriana nu se află la prima interacțiune și la prima participare în cadrul unei emisiuni ce are în centru iubirea. Drumurile celor trei s-au îndreptat în trecut către un alt show, unde aceștia se aflau în postura de concurenți. Răzvan Kovacs, Romeo și Adriana s-au cunoscut în urmă cu ceva timp, pe vreme când fiecare dintre ei era în căutarea dragostei.
Încă de la începutul emisiunii Insula Iubirii, concurentul Răzvan Kovacs a avut parte de o surpriză de proporții atunci când ispitele feminine, dar și cele masculine au fost dezvăluite. Surpriza a venit din faptul că pe două dintre ele le cunoștea personal. Este vorba, așa cum spuneam, despre Romeo și Adriana. Cei trei au participat în trecut în cadrul emisiunii Puterea Dragostei de la Kanal D.
Dacă și de această dată, Răzvan a rămas în postura de concurent, situația s-a schimbat puțin pentru Adriana și Romeo care poartă acum titulatura de ispită. Fanii Insula Iubirii care au fost atenți au putut sesiza că primele interacțiuni dintre cei trei au fost destul de stânjenite, tocmai având în vedere trecutul lor comun. Mai mult, pe lângă participarea la emisiunea Puterea Dragostei, pe Romeo și Răzvan îi mai leagă și faptul că vin din același oraș și s-au mai intersectat de câteva ori și în afara platourilor de filmare.
În cadrul emisiunii Insula Iubirii, Răzvan Kovacs și Romeo s-au transformat din cunoștințe în dușmani. Ispita Romeo s-a apropiat în cadrul show-ului chiar de partenera lui Răzvan, fapt ce nu i-a picat prea bine celui din urmă. Mai mult, în una dintre ultimele ediții, cei doi au avut parte de o întâlnire de gradul zero, iar interacțiunea dintre ei nu a fost prea prietenoasă.
Deși se întâlniseră pentru a discuta despre Ema, cei doi bărbați nu au putut să își ducă misiunea la capăt, ci doar au pornit o luptă a orgoliilor. Și-au aruncat cuvinte dure, s-au contrat și nu au ajuns la nici-un numitor comun. În cele din urmă, Romeo a acordat lovitura finală și i-a subliniat lui Răzvan că Ema s-a schimbat și că de această dată nu o să îl mai ierte.
„Cred că este pentru prima dată când simte că relația lui e în pericol și nu mai deține controlul, control pe care îl deținea până acum, asta pentru că Ema l-a iertat de fiecare dată când a greșit, când a întrecut măsura. Te crezi bărbat făcând chestiile astea?”, a spus Romeo.